Software-ul proprietar, cunoscut si ca software non-free sau software cu sursa inchisa, este un software de calculator pentru care editorul software-ului sau o alta persoana isi rezerva anumite drepturi de licentiere pentru a utiliza, modifica, partaja modificari sau partaja software-ul, limitand libertatea utilizatorului asupra software-ul pe care il inchiriaza. Este opusul software-ului open-source sau liber. Software-ul non-liber include uneori drepturi de brevet.
Origine
Pana la sfarsitul anilor 1960, computerele – calculatoare mari si scumpe, masini din sali de computere speciale, dotate cu aer conditionat – erau de obicei inchiriate clientilor, mai degraba decat vandute. Serviciile si toate programele disponibile au fost de obicei furnizate de producatori fara taxa separata pana in 1969.
Furnizorii de computere furnizau de obicei codul sursa pentru software-ul instalat clientilor. Sursa inchisa inseamna programe de calculator al caror cod sursa nu este publicat decat pentru licentiati. Este disponibil pentru a fi editat numai de organizatia care l-a dezvoltat si de catre cei care au licenta sa utilizeze software-ul.
In 1969, IBM, care avea procese antitrust in curs impotriva sa, a condus o schimbare in industrie, incepand sa taxeze separat pentru software-ul mainframe si servicii, prin separarea hardware-ului si software-ului.
„Scrisoarea deschisa catre pasionati” a lui Bill Gates din 1976, a condamnat incalcarea desfasurata a drepturilor de autor de catre pasionatii de computere a software-ului, in special a interpretului Microsoft Altair BASIC, si a afirmat ca utilizarea lor neautorizata ii impiedica capacitatea de a produce software de calitate.
Dar statutul juridic al copyright-ului software, in special al codului obiect, nu a fost clar pana la decizia curtii de apel din 1983 in Apple Computer, Inc. v. Franklin Computer Corp. Potrivit lui Brewster Kahle, caracteristica legala a software-ului s-a schimbat si datorita Legii SUA privind drepturile de autor din 1976.
Incepand cu Februarie 1983, IBM a adoptat un model „doar cod obiect” pentru o lista in crestere a software-ului lor si a oprit livrarea unei mari parti a codului sursa, chiar si catre licentiati.
In 1983, software-ul binar a devenit protejabil prin drepturi de autor si in Statele Unite prin decizia in procesul Apple vs. Franklin, inainte de care numai codul sursa era protejat prin drepturi de autor. In plus, disponibilitatea tot mai mare a milioane de computere bazate pe aceeasi arhitectura de microprocesor, a creat pentru prima data o piata nefragmentata si suficient de mare pentru software-ul distribuit binar.
Baza legala – Legea software-ului, Dreptul de autor pentru software, Brevet de software si Acord de licenta pentru utilizatorul final
Cea mai mare parte a software-ului este acoperita de drepturi de autor care, impreuna cu legea contractuala, brevetele si secretele comerciale, ofera proprietarului sau temeiul legal pentru a stabili drepturi exclusive.
Un furnizor de software delimiteaza termenii specifici de utilizare intr-un acord de licenta pentru utilizatorul final (EULA). Utilizatorul poate fi de acord cu acest contract in scris, interactiv pe ecran (clickwrap) sau prin deschiderea casetei care contine software-ul (shrink wrap licensing). Acordurile de licenta nu sunt de obicei negociabile.
Brevetele de software acorda drepturi exclusive pentru algoritmi, caracteristici software sau alte subiecte brevetabile, cu acoperire care variaza in functie de jurisdictie. Furnizorii acorda uneori drepturi de brevet utilizatorului in acordul de licenta. Codul sursa pentru o bucata de software este tratat in mod obisnuit ca un secret comercial.
Ocazional, software-ul este disponibil cu mai putine restrictii privind acordarea de licente sau accesul la codul sursa; un astfel de software este cunoscut ca „gratuit” sau „open-source”.
Limitari
Deoarece acordurile de licenta nu prevaleaza asupra legislatiei aplicabile privind drepturile de autor sau a contractelor, dispozitiile in conflict cu legea aplicabila, nu sunt aplicabile. Unele programe sunt licentiate in mod specific si nu sunt vandute, pentru a evita limitarile drepturilor de autor, cum ar fi doctrina primei vanzari.
Drepturi exclusive
Detinatorul software-ului proprietar exercita anumite drepturi exclusive asupra software-ului. Proprietarul poate restrictiona utilizarea, inspectia codului sursa, modificarea codului sursa si redistribuirea.
Utilizarea software-ului
Furnizorii limiteaza de obicei numarul de computere pe care software-ul poate fi utilizat si interzic utilizatorului sa instaleze software-ul pe computere suplimentare, in unele cazuri. Utilizarea restrictionata este uneori impusa printr-o masura tehnica, cum ar fi activarea produsului, o cheie de produs sau un numar serial, o cheie hardware sau protectie la copiere.
Furnizorii pot distribui, de asemenea, versiuni care elimina anumite functii sau versiuni care permit numai anumite domenii de activitate, cum ar fi utilizarea necomerciala, educationala sau non-profit.
Restrictiile de utilizare variaza in functie de licenta:
- Windows Vista Starter este limitat la rularea a maximum trei aplicatii concurente.
- Editia de vanzare cu amanuntul a Microsoft Office Home and Student 2007 este limitata la utilizarea necomerciala pe pana la trei dispozitive dintr-o gospodarie.
- Windows XP poate fi instalat pe un singur computer si limiteaza numarul de conexiuni de partajare a fisierelor in retea la 10. Home Edition dezactiveaza functiile prezente in Windows XP Professional.
- In mod traditional, licentele Adobe sunt limitate la un singur utilizator, dar permit utilizatorului sa instaleze o a doua copie pe un computer sau laptop de acasa. Acest lucru nu mai este adevarat o data cu trecerea la Creative Cloud.
- iWork ’09, suita de productivitate a Apple, este disponibila intr-un pachet de familie de cinci utilizatori, pentru utilizare pe pana la cinci computere dintr-o gospodarie.
Verificarea si modificarea codului sursa
Furnizorii distribuie de obicei software proprietar in forma compilata, de obicei limbajul masinii inteles de unitatea centrala de procesare a computerului. De obicei, ele pastreaza codul sursa sau versiunea software care poate fi citita de om, adesea scrisa intr-un limbaj de programare de nivel superior. Aceasta schema este adesea denumita sursa inchisa.
In timp ce majoritatea software-ului proprietar este distribuit fara codul sursa, unii vanzatori distribuie codul sursa sau il pun in alt mod la dispozitia clientilor. De exemplu, utilizatorii care au achizitionat o licenta pentru software-ul de forum de Internet vBulletin, pot modifica sursa pentru propriul site, dar nu o pot redistribui.
Acest lucru este valabil pentru multe aplicatii web, care trebuie sa fie sub forma de cod sursa atunci cand sunt rulate de un server web. Codul sursa este acoperit de un acord de nedivulgare sau de o licenta care permite de exemplu, studiul si modificarea, dar nu si redistribuirea. Clientul de e-mail pe baza de text Pine si anumite implementari ale Secure Shell sunt distribuite cu licente proprietare care fac codul sursa disponibil.
Unele licente pentru software proprietar permit distribuirea modificarilor codului sursa, dar numai altora licentiati pentru produs. , iar unele dintre aceste modificari sunt in cele din urma preluate de catre furnizor.
Unele guverne se tem ca software-ul proprietar ar putea include defecte sau caracteristici rau intentionate care ar compromite informatiile sensibile. In 2003, Microsoft a infiintat un program de securitate guvernamentala (GSP) pentru a permite guvernelor sa vada codul sursa si documentatia de securitate Microsoft, la care guvernul chinez a fost unul dintre primele parti participante.
Programul face parte din initiativa sursa partajata mai larga a Microsoft, care ofera acces la codul sursa pentru unele produse. Licenta sursa de referinta (Ms-RSL) si Licenta publica limitata (Ms-LPL) sunt licente software proprietare in care codul sursa este disponibil.
Guvernele au fost, de asemenea, acuzate ca au adaugat astfel de programe malware in software. Potrivit documentelor publicate de Edward Snowden, NSA a folosit parteneriate ascunse cu companii de software pentru a exploata software-ul comercial de criptare si pentru a intercepta/asculta/urmari anumiti utilizatori.
Redistribuirea
Furnizorii de software proprietar pot interzice utilizatorilor sa partajeze software-ul cu altii. Este necesara o alta licenta unica pentru ca o alta parte sa foloseasca software-ul.
In cazul software-ului proprietar cu codul sursa disponibil, vanzatorul poate, de asemenea, interzice clientilor sa distribuie modificarile aduse codului sursa.
Shareware-ul este un software cu sursa inchisa al carui proprietar incurajeaza redistribuirea fara costuri, dar pe care uneori utilizatorul trebuie sa plateasca pentru a-l folosi dupa o perioada de proba. Taxa permite de obicei utilizarea de catre un singur utilizator sau computer. In unele cazuri, functiile software sunt restrictionate in timpul sau dupa perioada de proba, o practica numita uneori crippleware.
Formate si protocoale de fisiere proprietare
Software-ul proprietar stocheaza adesea unele dintre datele sale in formate de fisiere care sunt incompatibile cu alte software-uri si pot comunica, de asemenea, folosind protocoale care sunt incompatibile. Astfel de formate si protocoale pot fi restrictionate ca secrete comerciale sau pot fi supuse brevetelor.
API-uri proprietare
O interfata de programare a aplicatiilor (API) proprietara este o interfata de biblioteca de software „specifica unui dispozitiv sau, mai probabil, unui numar de dispozitive din gama de produse a unui anumit producator.” Motivatia pentru utilizarea unui API proprietar poate fi blocarea furnizorului sau pentru ca API-urile standard nu accepta functionalitatea dispozitivului.
Blocarea vanzatorului
Orice dependenta de versiunile si upgrade-urile viitoare pentru un pachet de software proprietar poate crea blocarea furnizorului, consolidand o pozitie de monopol.
Software limitat la anumite configuratii hardware
Software-ul proprietar poate avea, de asemenea, termeni de licenta care limiteaza utilizarea acelui software la un anumit set de hardware. Apple are un astfel de model de licentiere pentru macOS, un sistem de operare care se limiteaza la hardware-ul Apple, atat prin licentiere, cat si prin diverse decizii de proiectare. Acest model de licentiere a fost confirmat de Curtea de Apel a Statelor Unite pentru al noualea circuit.
Abandonarea de catre proprietari
Software-ul proprietar care nu mai este comercializat, sustinut sau vandut de proprietarul sau se numeste abandonware, forma digitala a lucrarilor orfane. In cazul in care proprietarul unui pachet software ar inceta sa existe sau decide sa inceteze sau sa limiteze productia sau suportul pentru un pachet software proprietar, destinatarii si utilizatorii pachetului ar putea sa nu aiba nicio solutie daca sunt gasite probleme cu software-ul.
Proprietarii nu mai pot imbunatati si nu mai sprijina software-ul din cauza problemelor de afaceri.
Suportul pentru versiunile mai vechi sau existente ale unui pachet software poate fi oprit pentru a forta utilizatorii sa faca upgrade si sa plateasca pentru versiuni mai noi (concept denumit si invechire planificata). Uneori, un alt furnizor sau comunitatea unui software poate oferi suport pentru software, sau utilizatorii pot migra fie catre sisteme concurente cu cicluri de viata mai lungi de suport, fie catre sisteme bazate pe FOSS.
