La doisprezece ani am închis capacul pianului și nu l-am mai deschis aproape trei decenii. La patruzeci și unu de ani am ajuns să caut lecții pian București, dar nu pentru mine. Sau, cel puțin, așa credeam.
Nu știu exact de ce am renunțat. Cred că a fost una dintre acele decizii mici de copil, luate într-o toamnă când exersatul îmi mânca după-amiezile, iar nimeni din casă nu m-a oprit. Mi-am zis „lasă, mă întorc” și nu m-am mai întors. Ani la rând am trecut pe lângă pianul vreunei rude cu aceeași strângere ușoară de inimă și cu aceeași scuză: n-am timp.
Fiica mea a început pianul la o școală de muzică din Sector 3, iar eu am devenit șoferul, ordonatorul de ghiozdane și omul care așteaptă pe hol. Sediul e pe Str. Trifoi nr. 5, în zona Piața Muncii. Am stat săptămâni la rând pe același scaun, cu telefonul în mână, ascultând prin ușă gamele ei și, fără să-mi dau seama, urmărind notele.
Ce am simțit pe holul de așteptare
Într-o seară, profesoara a ieșit să-i dea fiicei o fișă și m-a prins murmurând melodia. M-a întrebat dacă am cântat vreodată. I-am spus că da, demult, până la doisprezece ani. N-a făcut nicio mutră compătimitoare. A spus doar că programul se adaptează fiecărui elev, indiferent de vârstă, și că adulții sunt la fel de bineveniți ca cei mici. Nu am răspuns nimic. Dar în drum spre casă am observat că nu mai aveam în cap o scuză, ci o întrebare.
Prima seară, direct de la birou
Am cerut o lecție de seară, după birou, fiindcă școala ține program lung, până la 21:00. Prima dată am intrat cu palmele transpirate, de parcă aș fi dat examen. Pianul îl cunoșteam din ascultat, dar eu eram alta decât fetița de doisprezece ani. Profesoara m-a pus să mă așez și am început cu ceva ce credeam că știu: poziția mâinilor. Se pare că o uitasem complet. Degetele îmi stăteau întinse ca niște țepi, iar ea mi-a arătat cum să le las rotunjite, ca și cum aș ține în palmă o mandarină.
La aceste lecții de pian nu m-a tratat ca pe o elevă întârziată. Am reluat de la tușeu și postură, am citit din nou notele, pe care, spre rușinea mea, le recunoșteam mai greu decât credeam, și am ales împreună ce vreau să cânt. Eu voiam o baladă. Nu Chopin, nu încă. Profesoara n-a râs. A deschis partitura și mi-a spus de unde să încep.
Cea mai liniștită jumătate de oră
Nu mă așteptam la ce a urmat. În restul zilei sunt peste tot: e-mailuri, ședințe, telefonul care sună în timp ce vorbesc cu altcineva. În sala de pian pot face un singur lucru, să cânt. Telefonul rămâne în geantă. Nu mă pot gândi la raport când degetul trebuie să nimerească clapa corectă. Jumătatea de oră de lecție a ajuns să fie singura din săptămână în care nu sunt prezentă în altă parte. Am observat că, după, în mașină, respir altfel, ca după un drum lung pe jos.
Într-o seară, la ieșire, fiica mea m-a luat de mână și mi-a spus: „Mami, tu ai emoții exact ca mine înainte de lecție.” Am râs amândouă, pe hol, în fața ușii pe lângă care așteptasem atâtea săptămâni.
Nu pot spune că pianul mi-a făcut ceva spectaculos. Am observat doar că mă țin mai ușor de o singură treabă odată și că mă concentrez mai bine seara, când vin acasă. Degetele, care la început se încurcau între ele, au început să mă asculte. Pentru cine a lucrat mulți ani la un birou, e o schimbare mai mare decât pare.
Despre timpul pe care nu-l aveam
Scuza mea de ani de zile fusese timpul. Adevărul e mai simplu: nu mi l-am luat. O seară pe săptămână n-a mutat nimic important din viața mea, a mutat doar locul din care o privesc. Nu cânt bine și n-am pretenții de scenă. Am o melodie pe care o știu cap-coadă și alta care încă mă dă peste cap. Mi-a trebuit să caut lecții pian București pentru altcineva ca să-mi dau seama că le caut, de fapt, și pentru mine.
Dacă te gândești să reîncepi
Nu e târziu, e doar altfel. Dacă ai lăsat și tu un instrument la o vârstă la care nu înțelegeai ce lași, întreabă. Prima lecție începe cu un telefon. Dacă ai tastat vreodată lecții pian București doar pentru copilul tău, mai tastează o dată, gândindu-te și la tine. Eu și fiica mea mergem la aceeași școală de muzică Sector 3, pe Str. Trifoi nr. 5, zona Piața Muncii (telefon +40 760 40 90 50). Există și un sediu în Sector 2, pe Str. Profesor Ion Maiorescu nr. 37, vizavi de Școala 50, lângă Obor – Moșilor (telefon +40 738 31 83 73). Programul e lung în amândouă, până la 21:00 și în weekend. E-mail: contact@scoalaarmonia.ro.
